Poligrafia ventilatorie nocturnă

Poligrafia este o investigație care măsoară și monitorizează câțiva parametri respiratori în timpul somnului cu ajutorul unui aparat numit poligraf. Aceste măsuratori continue sunt apoi expuse spre analiză cu ajutorul unui software sub forma unor grafice, de unde si denumirea de poligrafie (mai multe grafice). Se efectueaza la domiciliul pacientului. Pacientului i se explică efectuarea montajului și își montează singur la domiciliu poligraful inainte de culcare. Această investigație este utilă în diagnosticul sindromului de apnee (apnee = pauza respiratorie) în somn. Există o confuzie generată de asemănarea dintre această denumire generică – poligrafie –  a investigației si poligrafia utilizată pentru “detectorul de minciuni” însă cele două sunt total diferite prin parametrii înregistrați și modul de înregistrare. Singura asemănare este aceea ca ambele înregistrează mai multe grafice simultan și de aceea se numesc poligrafii.

Parametrii respiratori monitorizați și înregistrați prin poligrafie ventilatorie nocturnă sunt: pulsoximetria (pulsul si saturația în oxigen a hemoglobinei – SaO2), fluxul nazal și sforăitul (debitul aerului care intră și iese prin orificiile nazale), mișcările toracice și poziția corpului. Poligraful are în componența sa detectori pentru fiecare dintre acești parametri.

Pulsoximetria este înregistrată cu ajutorul unui pulsoximetru aflat în componența poligrafului. Fluxul nazal este înregistrat cu ajutorul unei canule nazale. În timpul respirațiilor pacientului, aerul intră și iese prin această canula nazală, producând variații ale presiunii aerului din interiorul canulei. Aceste variații sunt înregistrate de un senzor de presiune foarte sensibil din componența poligrafului la care se conectează capătul celălalt al canulei nazale. Software-ul convertește apoi aceste variații ale presiunii în flux nazal cu ajutorul unei formule matematice. De obicei frecvența respiratorie este aproximativ 12-15 respirații pe minut, adica o respirație la 4-5 secunde. Considerăm că este vorba despre o apnee atunci când există o pauză respiratorie (flux nazal foarte scăzut sau zero) mai mare sau egală cu 10 secunde.

Sforăitul este o respirație greoaie printr-un spațiu respirator îngust care produce vibrații cu o frecvență mult mai mare decât cea respiratorie însoțită de zgomot. Se înregistrează cu ajutorul aceleiași canule nazale și aceluiași senzor de presiune. Dacă se înregistrează o variație a fluxului nazal (presiune convertită în flux) cu frecvență mult mai mare (de exemplu 100-200/minut), software-ul o recunoaște și o etichetează, astfel detectându-se evenimentele de sforăit.

Mișcările toracice sunt înregistrate cu ajutorul unei benzi (centuri) toracice care are diverse mecanisme (pneumatice, elastoelectrice, piezoelectrice) de convertire a miscarilor toracice in semnal electric transpus ulterior sub forma de grafic. Această înregistrare este utilă pentru a diferenția dintre pauzele respiratorii (apneile) de tip obstructiv de cele de tip central. În timpul apneilor obstructive, prin deplasarea în spate a bazei limbii, relaxarea musculaturii faringiene, contribuția vălului palatin mai mare si a uvulei (omușorului) se produce o îngustare/obstrucție a faringelui si aerul nu mai poate circula, însă pacientul face în continuare miscări respiratorii ineficiente care sunt înregistrate de banda toracică. Sistemul nervos sesizează scăderea SaO2 generată de apnee și transmite semnale către centrii respiratori pentru a crește forta inspiratorie și astfel pacientul iese din apnee înă de obicei aerul circulă cu dificultate prin accest spațiu faringian îngustat generând sforăitul prezent intre apnei (când paccientul respiră). Așadar in cazul unor apnei obstructive nu se înregistrează flux nazal dar se înregistrează mișcări toracice și apneile sunt urmate de sforăit. În cazul apneilor centrale acestea nu se produc datorită obsttrucției ci datorita faptului că există o suferință neurologică (intrinsecă sau extrinsecă/metabolică) ce oprește intermitent mișcările respiratorii (nu mai ajung stimuli nervoși de la centrii respiratori către mușchii respiratori). Astfel, in timpul apneilor centrale nu se înregistrează flux nazal dar nici mișcări toracice și apneea nu este urmată de sforăit. Desigur există și sindroame de apnee în somn mixte în care sunt prezente ambele tipuri de evenimente și sforăit.

Poziția corpului este înregistrată cu ajutorul unui accelerometru aflat în componența poligrafului. Înregistrarea acesteia este utilă deoarece în unele cazuri apneile (de obicei cele obstructive) apar doar într-o anumită poziție în somn (de obicei decubit dorsal adică “pe spate” deoarece în această poziție baza limbiii “cade” spre faringe si produce obstrucția). Uneori, pentru tratamentul acestor cazuri este suficientă evitarea prin anumite mijloace a poziției respective.